Urăsc îngrozitor zilele de luni.

Urăsc îngrozitor zilele de luni.
Ziua de luni nu merită să se numească zi. La dracu’ s-o ia, lunea mereu te trezeşti amorţit, cu oasele veştede, cu ochii trei-sferturi închişi, cu gândurile risipite, uneori cu cearcăne adânci, cu părul răvăşit, cu mâinile îngheţate ca un ice-berg, cu gura uscată, cu dureri. Lunea mereu trebuie să reunţi la căldura aşternuturilor şi să te îmbraci în haine reci şi să mergi zece minute prin vreme, chit că plouă ca dracu’ sau e ceaţă sau doar burniţează. Lunea mereu ţi-e mai greu să renunţi, la orice. Lunea te-apucă nostalgia zilelor trecute. Lunea e ziua în care faci compromisuri. Lunea mereu e de căcat.

Urăsc ca dracu’ zilele de luni. Şi cele de marţi. Şi de miercuri. Şi de joi. Şi vineri. Până şi sâmbătă. Ah ... să nu uit duminica.

Urăsc zilele, în general. Aşa, pentru că nu-şi mai au rostul. N-are rost nici măcar să le urăşti.


And they all say I should go away, cause I don't belong to their world.