Mi-a zis cineva să merg. Înainte. Că altfel nu am cum. Că n-am lăsat decât dărâmături în spate şi-n laterale. Că n-am altceva decât un rucsac murdar şi îmbâcsit în care am îndesat puţinele vise pe care le aveam. Cu care am plecat, undeva, în lume. Cu care ştiam că n-o să ajung mai departe de două străzi şi c-o să mă prăbuşesc la ultimul colţ de bloc de pe alee. Şi c-o să îngheţ acolo, sub priviri nepăsătoare de oameni ca şi mine, până când o rază cerească o să se aplece bolnăvicioasă peste cerul de gri de octombrie moartă şi o să mă ridice. Dar n-o să mă încălzească, pentru că până şi ea e rece. În zilele astea, nici Dumnezeu n-are mâinile calde. Nici Dumnezeu n-ar încălzire centrală în Rai. Probabil de-asta marea majoritate ajung în Iad, la căldură insuportabilă unde-or să se simtă sufocaţi, or să respire sacadat, broboane fierbinţi de sudoare or să le curgă pe tot corpul, arzându-i. Smoala soarelui de-acolo va să curgă peste ei şi apoi, or să fie băgaţi în nişte cuptoare imense, precum nişte figurine de plastic la topit. Şi-or să fie remodelaţi în oameni noi, doar din oase flegmatice ce se vor îndoi la prima adiere de vânt. Oameni de lut moale, fără sentimente. Poate aşa-i creată lumea. Pentru că la dracu’, nimeni nu-ţi oferă nimic. În ziua de azi nici Dumnezeu n-are mâinile calde şi nici încălzire centrală în Rai şi ţi-o promite în mii şi mii de exemplare de Scripturi, dar lumea ştie că nu are nimic. Nici lui nu i-a dat nimeni nimic. Soarele bolnăvicios de octombrie nu-l încălzeşte. Îl lasă şi pe el, ca şi pe noi precum nişte bolnavi pe un pat sărăcăcios de spital, uitându-se rece şi neputincios cum ne stingem. Fără căldură.
Soarele e bolnav. Vremea e letargică. Norii sunt morţi peste noi. Copacii şi frunzele vor reînvia şi vor vrea să ne asasineze. Copacii n-au sentimente, la fel ca oamenii de lut moale. Suntem ca nişte copaci. Dumnezeu n-are mâinile calde.
Dar cine dracu’ le are ?!
Toţi îţi zic să mergi înainte. Merg, precum un orb. Merg prin ploaie, prin întuneric, prin raze moarte, prin frunze veştejite, prin nori fărâmiţaţi, prin cer ca un perete de morgă, pe asfaltul rece ca peretele de cameră frigorifică, pe podelele aspre. Merg, dar tot înainte. Prin toate şi prin toţi, împiedicându-mă, rămânând în urmă câteodată. Dar ce contează ? Merg. Merg înainte, către un Dumnezeu cu mâini calde.
Merg la dracu’ să mă ia.
To Renee and Pio and love, cause we all hate those shity days.
Jessie and the Elf Boy (2022)
-
Watch Jessie and the Elf Boy full movie 2022 online free on 123Movies.
Jessie and the Elf Boy (2022) watch free HD streaming online. Determined to
become...
Acum 4 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu