Declaratii.

Mi-am zis de ieri c-o să închid ochii la ceea ce nu-mi place şi că în general n-o să mai bag anumite lucruri în seamă. Chiar sunt curioasă cât o să mă ţină toată faza asta. Ultima oară au fost doar douăzeci şi trei de ore.

Ca să ţină mai mult, de data asta mi-am luat un apartament cu chirie, bineînţeles, în ghena de gunoi de lângă casa maiestuoasă şi impunătoare în care locuieşte Dracu’. Măcar atunci când mi se zice să mă duc la dracu’, să ştiu că am de bătut doar la o singură uşă ce se va deschide primitoare, spre deosebire de alte o mie de uşi ce nu se clinteau.

Mi-e rău şi mi-e silă de lumea cu care m-am înconjurat. Probabil că unii mai buni n-o să găsesc vreodată, dar în momentul de faţă mi se pare că nu mă puteam alege cu ceva mai rău de atât. Şi în faţa lor chiar nu pot închide ochii pentru că ei au aflat cum să mi-i deschidă. Fie că o fac intenţionat sau nu.

Şi prin toată asta aş vrea să-i mulţumesc unei persoane care întotdeauna a ştiu să mă aducă la realitate. MANM aka Maria, Alex, Nana, Marian. Sau mai bine zis Marian, Alex, Nana, Maria. Asta e în ordinea descrescătoare a palmelor – la sensul figurat – pe care le-am primit.

Îi mulţumesc Mariei, care mi-a fost alături oricând, oriunde şi oricum. Şi era inevitabil să nu se termine totul dintr-o prostie. Ori tu, ori eu. Una din noi trebuia s-o facă într-un sfârşit de căcat pentru că alfel se crea acea stare de dependenţă şi atunci o beleam rău de tot.

Îi mulţumesc Nanei pentru că în primul rând m-a acceptat aşa cum sunt. Şi apoi îi mulţumesc pentru un lucru genial pe care l-a făcut.

Îi mulţumesc Alexandrei pentru că niciodată n-a ezitat să-mi dea un sfat când mă vedea că am nevoie de el. Şi pentru că am stat cu capul pe ea şi am plâns în timp ce aveam cele mai terorizante sunete de fundal. Şi pentru că m-a mângâiat uşor pe cap şi m-a liniştit instantaneu. Şi pentru că m-a oprit de la multe. Trăiască wc-ul în care se lipesc toate.

Îi mulţumesc lui Marian pentru că întotdeauna a fost în stare să zică un căcat care să mă trezească la realitate şi să mă facă să văd imposibilul din faţa mea. Şi pentru că spune lucruri drăguţe pe care mâine le va uita cu siguranţă. Sau peste două zile. Trei. Patru. O lună. Dracu’ ştie, cert e că le va uita. Şi pentru că uneori a putut să treacă peste orgoliu.

Vă iubesc, proştilor ! Chiar dacă probabil n-o să ştiţi niciodată cât sau în ce fel.